Istorie
De la insula Brownsea la creasta Bucegilor.
O sută douăzeci de ani, două războaie mondiale, o dictatură care a interzis mișcarea timp de patru decenii — și aceeași idee, neschimbată: dă-i unui tânăr o responsabilitate reală și va deveni un om.
1907
Douăzeci de băieți, o insulă, opt zile.
În august 1907, un general britanic de cincizeci de ani, întors din războiul din Africa de Sud, a strâns douăzeci de băieți pe insula Brownsea, în golful Poole. Erau fii de lorzi și fii de muncitori, amestecați intenționat. I-a împărțit în patru patrule — Lupii, Corbii, Taurii, Fluierarii —, le-a dat câte un șef dintre ei și le-a spus ce are de făcut fiecare patrulă. Apoi s-a dat la o parte.
Robert Baden-Powell descoperise, în război, că tinerii soldați știau să execute ordine, dar nu știau să judece. La Brownsea a inversat metoda: în loc să comande, a încredințat. Rezultatul l-a surprins chiar și pe el.
Anul următor a publicat Scouting for Boys, în șase fascicule de câte patru penny. În câteva luni, în toată Anglia, băieți care nu cunoșteau pe nimeni din „mișcare” își făceau singuri patrule. Nu a fost o organizație lansată de sus: a fost o idee care s-a aprins.
Răspândirea
Cum a ajuns ideea peste tot
- 1908
Scouting for Boys
Manualul apare în fascicule. Se vând sute de mii de exemplare. Apar primele patrule spontane în Anglia, apoi în Chile, Canada, Australia.
- 1909
Fetele bat la ușă
La adunarea de la Crystal Palace apar fete care s-au înscris cu inițiale, ca să nu se vadă. Baden-Powell înțelege și încredințează sorei sale Agnes crearea ramurii feminine.
- 1916
Lupișorii și Cartea Junglei
Pentru cei prea mici pentru trupă, Baden-Powell adoptă cadrul „Cărții Junglei” a lui Rudyard Kipling. Mowgli, Akela, Baloo și Bagheera devin pedagogie.
- 1920
Primul Jamboree
La Londra se adună scouți din 34 de țări. Baden-Powell este aclamat „Șef al cercetașilor lumii”.
- 1922
Cartea drumeților
Apare <em>Rovering to Success</em>, pentru cei mari: cercetășia nu se termină la 17 ani, ci devine Rută.
- 1941
Ultimul mesaj
Baden-Powell moare în Kenya. Testamentul lui către cercetași se încheie cu: „Lăsați lumea puțin mai bună decât ați găsit-o.”
Cercetășia catolică
Părintele Jacques Sevin și botezul metodei
Metoda lui Baden-Powell era creștină în inspirație, dar deschisă tuturor. Un iezuit francez, părintele Jacques Sevin (1882–1951), a văzut în ea altceva: un instrument extraordinar de sfințire, cu condiția să fie așezat pe temelie sacramentală.
S-a dus la Londra, l-a întâlnit pe Baden-Powell, a studiat metoda de la sursă, a tradus-o, a scris în 1922 cartea Le scoutisme — și a fondat, în 1920, împreună cu canonicul Cornette și cu Édouard de Macedo, asociația Scouts de France.
De la el vin lucrurile care fac cercetășia catolică recognoscibilă: Liturghia în centrul taberei, ceremonialul solemn al Promisiunii, cântecele proprii, ideea că șeful este mai întâi un slujitor, și convingerea că natura este un loc teologic, nu doar un teren de sport. Cauza lui de beatificare este deschisă; a fost declarat venerabil în 2012.
Un cercetaș nu este un băiat care poartă o uniformă. Este un băiat care a înțeles că are ceva de dat.
După război
O Europă de refăcut, un scoutism de refondat
În 1956, la Köln, tineri germani și francezi — copii ai unor țări care se măcelăriseră de două ori într-o generație — au pus bazele unei federații care voia să lege cercetășia de rădăcinile ei creștine și de o Europă a națiunilor reconciliate. Așa s-a născut ceea ce astăzi este Uniunea Internațională a Ghizilor și Cercetașilor Europei (UIGSE-FSE).
Federația a crescut în Italia, Franța, Spania, Portugalia, Polonia, apoi, după 1989, în toată Europa Centrală și de Est. În 2003, Sfântul Scaun a recunoscut-o oficial ca asociație internațională de credincioși.
Metoda ei este cea pe care o folosim și noi: Legea în zece articole, trei ramuri, patrula ca unitate de bază, tabăra sub cort, uniforma, și viața sacramentală ca inimă a întregii pedagogii.
Cercetășia în România
O sută zece ani, cu o gaură de patruzeci
- 1914
Cercetașii României
La 12 mai se constituie oficial Asociația Cercetașii României. Mișcarea prinde repede: în timpul Primului Război Mondial, cercetașii sunt curieri, brancardieri, ajutoare în spitale. Numele lui Ecaterina Teodoroiu rămâne legat de această generație.
- 1920–1930
Anii de aur
Tabere, publicații, jamboree-uri internaționale. Cercetășia devine o parte firească a peisajului școlar românesc.
- 1937
Înghițirea
Cercetășia independentă este desființată și absorbită în organizația de stat „Straja Țării”. Uniforma rămâne; libertatea, nu.
- 1948
Interdicția
Regimul comunist interzice complet mișcarea. Șefi, preoți și foști cercetași ajung în închisori. Timp de patru decenii, cercetășia românească trăiește numai în amintire și în câteva familii.
- 1990–1991
Renașterea
Imediat după Revoluție, foști cercetași și tineri entuziaști refac unități în toată țara. Se retipăresc manuale interbelice, se caută uniforme, se învață din nou nodurile.
- 1996
Cercetașii Munților
Se înființează la Baia Mare Asociația Cercetașii Munților, cu o identitate catolică explicită și cu o pedagogie apropiată de cea a Scouts d’Europe.
- 2011
Grupul din București
Grupul bucureștean este refondat în cadrul asociației și primește numele Monseniorului Vladimir Ghika, doi ani înainte de beatificarea acestuia în capitală.
- 2013
Beatificarea patronului
Pe 31 august, la București, Vladimir Ghika este declarat fericit. Cercetașii sunt prezenți, în uniformă, la prima beatificare din istoria României.
Patru decenii de tăcere
Ce se pierde când o mișcare este interzisă
Un regim totalitar nu interzice cercetășia din întâmplare. O interzice pentru că nu o poate controla: o patrulă este un grup mic, autonom, care își alege singur șeful, care se roagă și care își dă cuvântul unul altuia. Nimic mai periculos pentru un stat care vrea copii formați în masă.
Ceea ce s-a pierdut nu au fost corturile, ci continuitatea: lanțul de șefi care transmite lucruri ce nu se învață din cărți — cum se ține o Curte de Onoare, cum se cântă o veghe, cum se vorbește unui copil care plânge la două noaptea în cort, cum se refuză o cerere fără a umili.
Generația de după 1990 a trebuit să reconstruiască acest lanț aproape de la zero, cu ajutorul asociațiilor din Franța, Italia și Polonia. De aceea legăturile noastre cu cercetașii europeni nu sunt un exotism, ci o datorie de recunoștință.
Renașterea
Ce am reconstruit, bucată cu bucată
Patrulele
Prima și cea mai grea piesă: tineri care conduc tineri, cu adevărat, nu de formă.
Taberele
De la corturi împrumutate la tabere de zece zile cu construcții din lemn și sfoară.
Preoții asistenți
Fără preot nu există cercetășie catolică. Am găsit preoți care merg pe munte.
Formarea șefilor
Stagii de bază, stagii tehnice, stagii de unitate — lanțul refăcut, verigă cu verigă.
Vocabularul
Traduceri, manuale, cântece. O mișcare fără limbaj propriu nu supraviețuiește.
Familiile
Părinți care încredințează copiii unei metode pe care nu au trăit-o ei înșiși. Cel mai mare act de curaj.
Și noi
Suntem o verigă, nu un început
Când un copil de la noi leagă un nod plat pe malul Ialomiței, repetă un gest făcut la Brownsea în 1907, la Chamarande în 1923, în taberele interbelice de la Bușteni și în pădurile Poloniei clandestine. Când își face Promisiunea, folosește aproape aceleași cuvinte pe care le-au rostit milioane de tineri înaintea lui.
Nu am inventat nimic. Primim ceva și avem datoria să transmitem mai departe — dacă se poate, puțin mai bine decât am găsit.